Tenisul se joacă și pe titluri naționale. Crivoi l-a învins pe Luncanu în finala sută la sută dinamovistă de la simplu masculin. La feminin, noua campioană este Ilona Ghioroaie

Redactor:
Marius Hutu
Tenisul se joacă și pe titluri naționale. Crivoi l-a învins pe Luncanu în finala sută la sută dinamovistă de la simplu masculin. La feminin, noua campioană este Ilona Ghioroaie
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 36 de ani, Victor Crivoi a arătat că încă mai are un cuvânt de spus în tenis, chiar dacă a făcut-o printr-un succes obținut pe plan local, la Campionatele Naționale de seniori.

Fără să fie cap de serie, Crivoi și-a înșirat toți adversarii pe parcursul competiției desfășurate pe terenurile de la AS CS Politehnica. Finala de la simplu masculin a fost una în familie, între doi dinamoviști, Victor Crivoi întâlnindu-l pe Alexandru Luncanu. După un meci frumos și echilibrat, Crivoi s-a impus cu 6-3, 7-6. Anterior, în turul trei, Crivoi a trecut de principalul favorit al competiției, Ionuț Bogdan Apostol (CSM București), scor 1-6, 6-3, 7-5, pentru ca în sferturi să-l învingă pe Edris Feștileam (favorit 6 / 6-3, 6-2), iar în semifinale, pe Alexandru Jecan (favorit 5 / 6-2, 6-4). Crivoi câștigase ultimul titlu național în 2016.

La feminin, vedeta a fost Ilona Ghioroaie. Jucătoarea de la Universitar Pitești s-a impus atât la simplu, 6-3, 6-4 cu principala favorită a competiției, Miriam Bulgaru (CS Dinamo), cât și la dublu, unde a făcut pereche cu Ioana Gaspar (Sportul Studențesc). În finală, Ghioroaie și Gaspar au dispus cu 3-6, 7-6, 10-7 de Nicole Tătăruș (CS Dinamo) și Camelia Hristea (Sportul Studențesc).

Învins în finala de la simplu, Alexandru Luncanu și-a trecut totuși un titlu în cont, la dublu masculin, alături de Victor Cornea (TC Pamira), scor 6-1, 6-4 cu favoriții nr. 3, Bogdan Apostol (CSM București) / Luca Tatomir (CS Dinamo).

La dublu mixt, s-au impus Nicole Tătăuș (CS Dinamo) și Victor Cornea (TC Pamira), 6-2, 4-6, 10-4 în finala disputată cu Victor Crivoi (CS Dinamo) și Andreea Mitu (CSM București).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×